FOTO: CFR a remizat din nou cu FCSB. Echipa din Cluj râmâne lider în Liga 1
Liderul CFR Cluj a condus până în minutul 92, când Gnohere a egalat. CFR Cluj nu a reuşit nici de această dată să câștige meciul cu FCSB. A fost 1-1, la fel ca în celelalte două întâlniri din acest sezon.
Înainte de startul partidei, fostul căpitan din Gruia, Ricardo Cadu, a primit un tricou din partea preşedintelui clubului, Iuliu Mureşan. Pe spatele tricoului a fost inscripţionat numărul 20, pe care lusitanul l-a purtat în cei 8 ani petrecuţi la Cluj.
Cu antrenorul Dan Petrescu suspendat şi căpitanul Mario Camora accidentat, dar cu peste 17.000 de spectatori în tribune, feroviarii au semnat prima ocazie de gol prin Culio. Mingea a fost, însă, prinsă fără probleme de Bălgrădean.
În minutul 36, ardelenii au primit penalty după un presupus henţ al lui Romario Benzar. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Culio şi CFR a deschis scorul, la fel ca în ultimele două întâlniri.
Replica roş-albaştrilor nu a întârziat să apară. Budescu a şutat periculos de la distanţă, dar balonul a nimerit bara. La faza imediat următoare, Găman a lovit mingea cu capul, însă Arlauskis a fost la post .
În repriza secundă, FCSB a trecut din nou pe lângă egalare, la şutul lui Florin Tănase. Partida s-a lăsat şi cu eliminări, în ambele tabere. Mai întâi, Peteleu a primit al doilea galben după o intrare la Denis Man. Pintilii a văzut apoi roşu în urma unui contact cu Hoban.
În minutul 79, Sebastian Mailat i-a pasat în careu lui Deac, dar decarul CFR-ului a tras dezamăgitor. Arlauskis şi-a salvat apoi echipa la şutul din câţiva metri al lui Budescu.
Portarul lituanian nu a mai putut face, însă, nimic în prelungiri. Planic a trimis cu capul spre Gnohere, iar atacantul francez a restabilit egalitatea.
S-a terminat 1-1, rezultat care îi menţine pe ceferişti în fruntea clasamentului, dar la o distanţă de doar 2 puncte faţă de FCSB.
Sursa foto: cjsport.ro
Recomandari
Post new comment
Comentarii
Am citit un comentariu online al unui jurnalist din Los Angeles, dezvăluind cum găsește un iubit (Mr.Right) la 2 luni după ce fostul ei iubit sa despărțit. Trimite un mesaj de poștă electronică pentru a contacta aceeași Oduduwa pentru că am intenții intense că lucrurile vor funcționa pentru mine, am crezut că mărturiile sunt dovada vieții reale. Mi-am dat seama că ar fi bine să împărtășim aici, pentru că știu că îi va inspira și pe alții. Am fost destul de noroc pentru mine am venit peste oduduwa email contact pe un post blog. Astăzi mărturisesc cu bucurie și fericire lumii ... acesta este unul dintre momentele cele mai vesele din viața mea. Oduduwa the Great-Love-Spell, Lunched o vraja în numele meu pentru a recupera fostul meu soț cu vraja lui magie și dragoste-encharntment vraja. Sunt căsătorit de peste 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, ne-am despărțit înainte de 3 luni și ne-am întors din nou după ce am certat atât de mult cu daruri frumoase de iubire.
Îmi iubesc soțul atât de mult. N-aș fi putut face nimic să-l rănesc sau să-l fac să se simtă rău ... L-am vrut doar să mă iubești pentru totdeauna. astăzi amândoi trăim fericite împreună. Îl iubesc atât de mult. Ideea mea este că a fost prima mea iubire (cel puțin asta e ceea ce simte).
Sunt mare și recunoscător acestui mare om. La început am avut teama de îndoială, dar încerc și lucrez pentru binele meu. Sunt sigur că și acest lucru va funcționa pentru dvs., 100% sigur.
contactați-l prin amail-ul personal dr.oduduwaspellcaster@gmail.com
el are Puterile pentru a rezolva următoarele probleme de relație;
* Dragoste vrăji Win-Back Ex iubitor
* Magie de succes și promovare
* farmecul norocos - BUSINESS STAR
* secții - HOOK DE PROTECȚIE
* Rezoluția blestemului
* curățire spirituală
* magia fertilității - FRUCTE DE FEMEI
* hotărârea magică, SPELL LOTTERY & WIN-GAMES SPELL
Internetul ajută foarte mult la soluționarea rapidă și urgentă a problemelor de viață.
aici este numărul de telefon personal Oduduwa pe Whatssap: Tel: +2348109844548