Pericol pe șosele. Jumătate dintre mașinile controlate de RAR au fost neconforme
Din cele aproape 38.000 de vehicule verificate din punct de vedere tehnic de inspectorii RAR în primul semestru al anului, aproape jumătate erau neconforme
Potrivit unui comunicat al Registrului Auto Român, în primul semestru al anului 2018 au fost verificate tehnic 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări. Dintre acestea, aproape jumătate erau neconforme, iar 1.700 prezentau pericol iminent de accidente.
De asemenea, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018, au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere.
Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate, precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.
În plus, la nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de Poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.
RAR precizează că, în situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului din ţară.
Post new comment
Comentarii
Felul in care este prezentata situatia induce ideea ca jumatate dintre masinile care circula la noi sunt neconforme, cand de fapt ei au oprit din start pentru control in trafic doar masinile vechi care se asteptau sa aiba probleme. Nu cred ca au oprit masini din 2015-2018, desi s-ar fi putut sa aiba surprize, o gramada isi scot filtrul de particule la masini euro 5-6 de 3-4 ani, care astfel devin vehicule non-euro, euro ZERO!
De ce nu verifica statiile ITP la care acele masini au trecut ITP-ul?
Corect !!! Ce vina are un posesor auto care are ITP-ul valabil ?????? Io zic sa conteste toti amenzile in instanta si n-au cum sa piarda.