Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Marţi, 30 Oct. 2012, 16:27
0
5848

A murit încercând să salveze viața animalelor

O tragedie și un prim verdict care lasă de dorit. Incendiul violent de la adăpostul de animale clujean în urma căruia și-au pierdut viața un om și 120 de suflete nevinovate de necuvântătoare a deschis cutia Pandorei. Primele concluzii ale anchetei deschisă de pompierii clujeni aruncă vina pe o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, chiar de victima incendiului. Doamna Tereza, așa cum o știau toți vizitatorii adăpostului, a murit însă ca un erou. Cu ultimele forțe, bătrâna îngrijitoare a încercat să salveze viața nevinovatelor necuvântătoare. Gestul său, mai presus decât uman, i-a fost însă fatal.

murit incercand sa salveze viata animalelor
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Cei care au cunoscut-o pe clujeanca Tereza Szilaghi o descriu ca pe un om simplu și modest, dar cu suflet de aur, care nu trecea niciodată nepăsătoare pe lângă animalele chinuite tot de cruzimea omului. Femeia, în vârstă de 61 de ani, nu era căsătorită și nici nu mai avea rude în Cluj, dar iubea necondiționat animalele, în compania cărora prefera să-și petreacă timpul..

„Era foarte atașată de aceste animale. Nu mai avea pe nimeni aici, acesta era suportul dânsei. De altfel, multe animale au fost aduse chiar de ea, luate de pe străzi sau primite de la cunoștințe”, explică Radu Țărmure, proprietarul adăpostului distrus în incendiul de săptămâna trecută. Țărmure a povestit că femeia a încercat mai întâi să salveze animalele și de abia apoi s-a gândit la propria sa viață.  „Printr-o spărtură de zid, doamna Tereza a reușit să scoată două pisici și un câine. Printre ele și o pisică care era preferata ei, pe care cred că a salvat-o prima. Tot pe acolo urma să iasă și ea, dar nu a mai apucat”, povestește Țărmure.

Pentru cei care au întâlnit-o, doamna Tereza este astăzi o eroină. „Mică de statură, firavă, măcinată de nu știu câte boli, dar ea nu se lăsa niciodată. Zi de zi mergea la acest refugiu, unde ore în șir avea grija de toate sufletele astea nevinovate, care sunt închise acolo. Am văzut-o pe doamna Tereza muncind acolo, în acest adăpost neîncălzit în miez de iarnă, la minus 20 de grade. Singură, adusă de spate, avea rabdare cu fiecare cățel sau pisicuță”, povestește M.H, o clujeancă care a  cunoscut-o pe doamna Tereza.

„Le dădea medicamente celor bolnavi, mâncare, apă și tuturor, fără excepție, o mângâiere, o vorbă bună, un alint. Strângea munții de rahat fără să se plângă, fără să bage de seamă cât e de frig, fără să se lase doborâtă de propria suferință ce îi măcina trupul. Eu am fost alături de ea, muncind, cot la cot, o singură dată. Atât am rezistat”, mai povestește femeia.

În amintirea și onoarea ei, la Cluj, Brașov și București, oamenii au aprins lumânări și au ținut momente de reculegere. Chiar și bucureștenii au rămas impresionați de gravitatea tragicului incident. O mână de oameni, majoritatea voluntari la asociații de protecția animalelor, au aprins lumânări în fața Teatrului Național din capitală și timp de 15 minute au spus rugăgiuni pentru femeia care a murit ca o eroină. „Sperăm că aşa vom atrage atenţia autorităţilor, că Parchetul din Cluj s-a autosesizat, dacă nu pentru câinii şi pisicile care au murit, măcar pentru faptul că acolo a murit şi un om, doamna Tereza. Eu n-am cunoscut-o personal, dar măcar acum ar trebui ca mai multă lume să o ştie”, a declarat pentru citynews.ro Doina, participant la flashmob-ul din Bucureşti.

Bestialitate criminală

În noaptea de joi spre vineri, pompierii clujeni s-au luptat mai bine de şase ore cu flăcările incendiului puternic care a distrus în totalitate hala de pe strada Valea Fânețelor unde erau adăpostite sute de necuvântătoare fără stăpân. În incendiu și-au pierdut viața îngrijitoarea centrului, împreună cu animalele de care avea grijă ca de ochii din cap, 100 de pisici și 20 de câini. Doar două pisici și un câine au reușit să scape cu viață.

„E o tragedie de-a dreptul. Și niciodată, în întreaga mea activitate nu am avut o dovadă mai cruntă că noi, românii, putem să urâm atât de tare animalele care ne păzesc”, a concluzionat Țărmure.

Comunitatea clujeană nu a ezitat să blameze modul superficial în care anchetatorii incendiului au tratat cazul. „Rezultatul anchetei ISU este ridicol. Nu poate izbucni așa un incendiu de la o lumânare, mai ales că nici nu se foloseau lumânări acolo, ci lanterne! Ar trebui să se autosesizeze Procuratura, dacă mai exista un pic de dreptate în țara asta!”, crede un clujean. „Ca de obicei, în România astfel de cazuri trec aproape neobservate. ISU a făcut o anchetă jenantă și cred că Procuratura ar trebui să se autosesizeze. Dacă nu pentru cele 120 de animăluțe, măcar pentru doamna care a pierit alături de ele”, este de părere un alt clujean.

De aceeași părere este și Radu Țărmure, proprietarul adăpostului unde s-a produs tragedia, care susține că a primit în nenumărate rânduri amenințări de la vecinii săi, deranjați de activitatea refugiului de animale.

„Chiar joi, în ziua când a izbucnit incendiul, fusese la noi un echipaj al Poliției care ne-a atras atenția că s-au făcut mai multe sesizări la adresa noastră”, a declarat Țărmure, care deține în prezent și funcția de președinte al Federației Române pentru Controlul și Protecția Animalelor. „Oamenii au o percepție extrem de greșită față de ceea ce facem noi acolo. Ei nu știu că nu există niciun fel de finanțare, totul este pe bază de voluntariat. Azi, în România, este tot mai greu să realizezi ceva bun”, a mai spus acesta.

"În ceea ce privește ancheta, eu aștept o comunicare oficială, care sper că se va da pe elemente certe, probe. Oricum, am făcut deja un denunț la organele competente  și am cerut să se stabilească cauzele”, a completat Țărmure.

Citeşte şi

EXCLUSIV Flashmob-uri în amintirea femeii şi a animalelor moarte în incendiul din Cluj (FOTO/VIDEO)

Colectă pentru refacerea adăpostului

Drama de joi seara nu a rămas fără ecou în rândul clujenilor iubitori de animale. Mobilizarea s-a făcut deja pe rețeaua de socializare Facebook, unde oamenii au inițiat o colectă de strângere de bani pentru refacerea adăpostului de animale mistuit în incendiul violent. Deocamdată, peste 400 de clujeni și-au anunțat intenția de a contribui, în funcție de posibilități, la refacerea adăpostului de pe Valea Fânețelor.

„Prin acest eveniment dorim să fim alături de domnul Radu Ţermure şi de căţeii şi pisicile care i-au ramas în grijă. Refugiul distrus în incediu trebuie refăcut în cel mai scurt timp", scriu cei care au iniţiat colecta. Oamenii pot dona materiale de construcţii (cărămizi,bolţari, ciment, lavabil, lemn, ţiglă, fier, plase şi alte materiale pentru construirea ţarcurilor), medicamente şi consumabile de uz veterinar în termen, hrană şi suplimente alimentare, boluri, vase coşuri de dormit, paturi sau orice altfel de materiale.

Donaţiile acestea se vor putea face vineri, 2 Noiembrie, între orele 18:00 şi 21:00, în parcarea de la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca. Totodată, pe pagina „Colectă pentru sufletele rămase după incendiul din refugiul dlui. Radu Ţermure", doritorii au la dispoziţie un cont bancar în care pot face donaţii, dar şi un cont de PayPal, pentru cei din străinătate.

Articole din aceeasi categorie
Potrivit unui studiu realizat de o firmă de profil, locuințele din Cluj s-au ieftinit cu câțiva euro pe metru pătrat
08 Apr. 2019
14:58
7
În Parcul Industrial Tetarom III din Jucu s-a inaugurat recent o nouă investiții demarate de unul dintre cei mai mari clienți ce activează în acest perimetru: grupul italian de electrocasnice De’Longh
08 Apr. 2019
13:26
0
Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic și locuitorii din zonă în legătură cu faptul că, în cadrul programului de lucrări ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a judeţulu
08 Apr. 2019
13:13
0
O echipă de funcţionari ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, se va deplasa marți, 9 aprilie, începâ
08 Apr. 2019
10:15
0
Compania de Apă Someș a anunțat întreruperi ale furnizării apei potabile în localitățile Florești și Cetan.
08 Apr. 2019
09:28
0
Ordinul Arhitecților din România a lansat un concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei
08 Apr. 2019
08:56
0

Post new comment

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide