Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Duminică, 04 Noi. 2012, 09:25
2
8238

Arta de a face drăcuşori

Primul lucru care trebuie spus este că drăcuşorul se face toamna. Rezultă că drăcuşorii care bântuie în alte anotimpuri (îngeraşi care trezesc toţi dracii în cel care-i văd) ies din discuţie.

arta de face dracusori
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Materia primă din care se face drăcuşorul este bostanul comun, bostanul furajer. Care se găseşte fix în grădina omului. Aşa se face că după ce ştiuleţii sunt tăiaţi, grădina devine un fel de plajă din Galapagos, presărată cu broaşte ţestoase verzi-gălbui. De pe deal, tăblia de pământ pare o tablă de şah cu piesele rămase alandala, tablă părăsită de doi jucători cărora li s-a terminat pauza de masă ori răbdarea.

Nu există copil care să nu ştie care e „nebunul”. Îl prinde de codiţă, cu mare grijă ca să nu o rupă, căci drăcuşorul trebuie să aibă cel puţin un corn şi îl duce acasă. În general, drăcuşorii sunt unicorni. Eu, cel puţin, nu am văzut bostani cu două codiţe.

Apoi urmeză greul. Se alege partea din faţă şi partea din spate a drăcuşorului. În partea din spate se taie o uşiţă. Cu ajutorul unei linguri (de preferat e să nu afle mamele voastre ce intenţionaţi să faceţi) se scobeşte bostanul. I se scoate creierul galben şi pufos şi plin de sâmburi. De obicei nu te prea poţi abţine să nu duci la gură sâmburii albi şi lunecoşi ca nişte peştişori. Se scobeşte bine de tot. Până rămâne goală tărtăcuţa.
Apoi se ia cuţitul şi se taie ochii. Apoi se taie gura. Apoi se taie nasul. Nu are rost să desenaţi cu creionul toate formele astea. Cu cât mai imperfecte ies, cu atât mai bine. Nici dinţii nu trebuie desenaţi. Dacă unul iese mai lung şi unul mai scurt, cu atât mai bine. Cu cât mai urât, cu atât mai frumos. Apoi se face o găurică în partea de jos a craniului, cam pe acolo pe unde ar trebui să fie gâtul, şi se pune o lumânare. Se ascunde drăcuşorul şi se aşteaptă seara. Dacă la vremea cinei se poate spune o poveste de groază despre un om care merge cu femeia lui în satul vecin şi pe drum se transformă în lup, o atacă pe femeie, iar apoi, în lumina lunii, după ce s-a făcut din nou om, îi atârnă fire din rochia ei între dinţi, ori despre un om care înnoptează la o vrăjitoare şi vede pe geam cum lemnele tăiate din curte se ridică singure prin aer şi se clădesc sub streşină, e foarte bine. Se iese pe furiş din casă, cu o cutie cu chibrituri din timp ascunsă în buzunar, se aprinde lumânarea, se intră în casă, se stinge lumina şi cu voce groasă se spune „bau!!!”

Scopul este ca toată lumea să se sperie în faţa monstrului cu ochi şi gură şi nas de foc. De obicei, toţi se sperie. Sau, oricum, se fac că se sperie. După ce te-ai făcut că te sperii, nu te mai poţi speria toată viaţa.

Ion Mureşan

Voteaza articolul
5 / 5 (1 vot)
Articole din aceeasi categorie
Oraşul care se dezvoltă ameţitor ne creează ameţeli în trafic. Clujul este cu adevărat sub asediu la orele de vârf şi pare că soluţia salvatoare nu mai vine.
23 Mar. 2019
09:00
2
Parafrazarea numelui unui celebru film mi se pare sugestiv pentru emoţia trăită la întâlnirea cu generaţii de elevi şi dascăli de la prima şcoală.
15 Iun. 2018
07:45
1
Știu, serviciul de urgență e gratuit în România.
09 Mai. 2018
10:21
5
Să ne imaginăm următoarea scenă. Băieții de la Arsenal înfulecau fripturi cu cartofi prăjiți când Wenger poposea în Insulă venind din îndepărtata Japonie, prin 1996.
26 Apr. 2018
15:53
1
România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte siguranţa drumurilor din Uniunea Europeană.
16 Apr. 2018
10:00
7
Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3. Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3.
02 Apr. 2018
11:14
7

Post new comment

Comentarii

La Scoala "ION CREANGA " Braila organizez un "Atelier de fantezie ",care se desfasoara in cadrul unor serii de activitati ,ce fac parte din "Sarbatoarea Toamnei ".Noi vom realiza felinare cu parinti si copii , iar din miez vom face o placinta gustoasa ! Semintele le vom praji intr-un cuptor ! ! O sa fie o activitate minunata !

Prof . Mihaela Tesileanu

La Scoala "ION CREANGA " Braila organizez un "Atelier de fantezie ",care se desfasoara in cadrul unor serii de activitati ,ce fac parte din "Sarbatoarea Toamnei ".Noi vom realiza felinare cu parinti si copii , iar din miez vom face o placinta gustoasa ! Semintele le vom praji intr-un cuptor ! ! O sa fie o activitate minunata !

Prof . Mihaela tesileanu

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide